„Elita universitară a trădat cauza pentru aproape nimic. S-a lăsat coruptă perfect derizoriu”. Interviu cu filosoful Mircea Flonta

Publicat: 12/04/2016, 08:29

Filosoful Mircea Flonta face, într-un interviu acordat Gândul, o radiografie necruțătoare a sistemului românesc de învățământ, ale cărui standarde s-au erodat complet. Profesor mai bine de 60 de ani, Mircea Flonta vorbește despre nevoia de a păstra în sistem „capetele cele mai înzestrate”, dar și despre compromisul elitei universitare responsabilă, în parte, de apariția fabricilor de diplome.„ Ceea ce putem să înțelegem mai greu este lipsa de responsabilitate a elitei universitare. Fără colaborarea elitei universitare nu ar fi fost posibil acest lucru. Imaginați-vă că toată elita universitară, cei mai performanți profesori din toate domeniile s-ar fi opus toți în mod solidar și s-ar fi organizat în sensul acesta. A existat și o solidaritate universitară. Din păcate, ea s-a ocupat mai mult cu probleme de politică, cea a partidelor”, spune el.

Despre plagiat, filosoful spune că este „o boală foarte larg răspândită”. „Avem un număr foarte mare de conducători de doctorat care nu sunt calificați. Urmare: avem un număr foarte mare de titluri de doctori care nu au niciun fel de acoperire. (…) Unora li se pare că pot să ajungă și la Academia Română, nu au nicio problemă cu privire la chestiunea asta, pentru că se bazează pe experiența și pe cunoașterea faptului că mulți oameni de felul acesta care au avut tupeu și o lipsă totală de scrupule au reușit”, afirmă, tranșant Mircea Flonta.

Citiți mai jos interviul acordat Gândul de profesorul și filosoful Mircea Flonta:

Gândul: Domnule profesor, ați fost în toată viața înconjurat de tineri, în jurul lor și alături de ei. Cum erau tinerii atunci și cum sunt acum?

Mircea Flonta: E greu de spus în câteva cuvinte. Eu m-aș referi la studenți și aș spune că între studenți și profesori era o legătură mai strânsă. Profesorii aveau mai mult timp pentru studenți, iar pentru studenți, interesul legat de studii era mai central decât este astăzi. Foarte mulți studenți se gândeau la studii, nu se gândeau atât de mult la ce o să facă după terminarea studiilor. Cel puțin în domeniul umanist, dar și în alte domenii, erau interesați de fondul profesional și intelectual a ceea ce studiau și aveau o mentalitate mai puțin orientată pragmatic decât astăzi.

Cum vedeți sistemul de educație românesc în acest moment?

Eu am mai vorbit destul de multe lucruri despre chestiunea asta și insist totdeauna asupra unui lucru. Discuțiile sunt îndeosebi legate de schimbările care ar trebui făcute pentru ca învățământul general, liceal să funcționeze mai bine. Toată lumea este nemulțumită de școală și vreau să vă spun că nu este nemulțumită de școală numai în România. Dacă discuți cu oameni din alte țări, constați că oamenii sunt nemulțumiți de randamentul a două sectoare de activitate care pentru familie au o mare importanță: de școală și de medicină. Motivele sunt, însă, diferite. În ceea ce privește medicina oamenii au în general așteptări foarte mari, au crescut foarte mult aceste așteptări și chiar în țările mai bogate sistemul medical nu este în măsură să răspundă tuturor acestor așteptări, nu mai vorbim de țări care din punctul acesta de vedere sunt mult dezavantajate, cum este România.

Dacă vorbim despre învățământ, atunci eu cred că în ceea ce privește învățământul acesta școlar, de la grădiniță la școala elementară, la liceu, problema esențială este asta: avem noi posibilitatea să atragem și să menținem în sistem capetele cele mai bine înzestrate? Învățământul e un lucru extrem de greu. Oamenii sunt conștienți că medicina este grea sau un anumit tip de inginerie în care construiești niște poduri sau construiești un avion, că aici este vorba despre primejdii potențiale care trebuie neapărat prevenite și că, dacă cineva este necalificat aici pot exista niște urmări catastrofale. Dar dincolo nu avem o senzație atât de acută.

Or, eu cred că cea mai mare catastrofă într-o societate, îndeosebi în societatea modernă, este o minte puțin exersată. Acesta este cel mai mare handicap. Cine poate să exerseze bine o minte?

Păi, un om care are el însuși mintea exersată și are și motivație să facă asta. Ar trebui ca asemenea oameni să fie în sistem. Datorită a ceea ce știe toată lumea, adică datorită statutului social foarte scăzut al acestei profesii, există un număr cu totul nesatisfăcător de persoane cu înzestrare înaltă și cu entuziasm care lucrează în învățământ. Acest lucru poate fi extins și la universități. Învățământul de masă în universitate, de pildă, înseamnă o scădere a calității.

La noi s-a acționat într-un mod absolut iresponsabil după 90, pentru că s-a pornit de la premisa că noi avem un număr foarte mic de studenți, față de țările dezvoltate. Ceea ce e foarte adevărat. Dar în ceea ce privește modul în care ar trebui să se procedeze pentru a spori numărul de studenți, s-a acționat într-un mod foarte greșit. Adică, cum se spune, s-a pus căruța înaintea cailor. Dacă ai niște universități care funcționează cât de cât, trebuie să le întărești pe alea și să sporești capacitatea lor, nu să creezi o mulțime de universități fără să ai nimic din ceea ce îți trebuie pentru a avea o universitate la nivelul unor cerințe cât de cât decente și, în primul rând, personal calificat, profesori calificați.

Faci atâtea universități în tot felul de orașe de provincie, gândindu-te că poate vii în întâmpinarea dorinței alegătorilor, pentru că ești la Caransebeș sau la Baia Mare sau la Târgoviște și ai universitate în orașul respectiv, nu mai trebuie părintele să susțină pe cineva într-un oraș mare unde există universitate. Nu mai discut cazul universităților particulare. Dar, putem să înțelegem mai ușor tentația la care au fost supuși anumiți politicieni, de a câștiga popularitate prin asemenea acțiuni.

Ceea ce putem să înțelegem mai greu este lipsa de responsabilitate a elitei universitare. Fără colaborarea elitei universitare nu ar fi fost posibil acest lucru. Imaginați-vă că toată elita universitară, cei mai performanți profesori din toate domeniile s-ar fi opus toți în mod solidar și s-ar fi organizat în sensul acesta. A existat și o solidaritate universitară. Din păcate, ea s-a ocupat mai mult cu probleme de politică, cea a partidelor. Dar prima problemă era aceasta. Și eu am fost în solidaritatea universitară, dar am crezut că cu asta se va ocupa în primul rând. M-am înșelat.

Numai în condițiile astea, în care însuși oameni din elita universitară au acceptat să predea la tot felul de universități particulare sau de stat, bucurându-se de un plus de tribuție.

Cu alte cuvinte, mi se pare că ei au trădat cauza pentru aproape nimic. Cu alte cuvinte, s-au lăsat corupți perfect derizoriu.

În privința asta, judecata mea e necruțătoare, pentru că am cunoscut foarte bine această perioadă, am spus totdeauna că nu este bine să facem așa și am constatat că nu suntem în stare să ne solidarizăm.

Acum, după ce au trecut 20-25 de ani, începem să deplângem urmările. Avem un număr foarte mare de conducători de doctorat care nu sunt calificați. Urmare: avem un număr foarte mare de titluri de doctori care nu au niciun fel de acoperire. Se discută la nesfârșit problema plagiatului. Asta e o chestiune legată de îndrumare. Eu nu am auzit discutându-se această chestiune. Nu am văzut pe nimeni spunând următorul lucru: acest lucru nu este posibil dacă îndrumătorul este pe de o parte o persoană bine calificată profesional și, în al doilea rând, care își ia timp pentru această activitate. Dacă lucrarea este pusă în brațele profesorului atunci când e gata și sunt 100-200 de pagini și persoana respectivă este foarte ocupată și are foarte mulți doctoranzi, nu există timp.

Faptul că noi acceptăm cu dezinvoltură lucrurile acestea arată că, de fapt, am dori ca lucrurile să fie normale, dar nu ne gândim că ar trebui să existe niște reglementări în așa fel încât să intre în normalitate lucrurile. Nu putem să avem conducere de doctorat cu un număr imens de conducători de doctorat pentru că elita este foarte restrânsă. În al doilea rând, nu se poate lucra în paralel cu 20-30 de doctoranzi. Acest lucru este imposibil.

Dacă noi am avea posibilitatea să facem din profesiunea de învățător sau de profesor una foarte respectată din punct de vedere social și suficient de atrăgătoare din punct de vedere material, eu cred că și calitatea s-ar îmbunătăți foarte repede pentru că oamenii aceștia ar lucra cu inițiativă și cu entuziasm. Eu nu cred că dacă fixezi tot felul de norme și ai simpli executanți, și nu oameni care pun inteligență și inventivitate în asta, poți să ai învățământ de calitate. Până la urmă miza este asta: trebuie să-l înveți pe omul respectiv, pe elev, să-și dezvolte capacitățile, disponibilitățile. Dar, asta nu poate face decât un om care are el însuși capacitățile și disponibilitățile astea.

Cum vedeți dumneavostră evoluția sistemului de învățământ în următorii ani?

Eu nu știu dacă va fi o evoluție într-un sens sau altul. Eu cred că numărul foarte mare de reglementări, de reguli nu ajută. Și, pe de altă parte, eu cred că în învățământ ar trebui să se lucreze așa cum se lucrează în agricultură, intensiv și nu extensiv. Programe analitice și manuale cu foarte multe teme și cu foarte multe lucruri de memorat nu sunt bune. Cu alte cuvinte, sunt lucruri care sunt scrise în cărți sau există acum în calculatoare și pot fi consultate oricând. E bine să-ți exersezi memoria, dar există lucruri privilegiate pentru a-ți exersa memoria. După părerea mea, este un domeniu de exersare a memoriei geografia, în așa fel încât să ai o idee cât de cât despre marile zone climatice, despre marile zone economice, despre relieful țării tale, despre ceea ce pot oferi cultural marile orașe. Asta este o chestiune în care într-adevăr exersarea memoriei este foarte bună.

Apoi, sigur, este foarte important să poți să distingi marile date ale istoriei. De asemenea, există și în alte materii chestiuni esențiale care trebuie memorate. Dar altfel, nu trebuie, pentru că ele există în cărți și pot fi reamintite, rememorate în orice moment în care este nevoie. Ca să vă dau un exemplu, cred că studenții care studiază astăzi științele juridice, dreptul, și sunt foarte mulți după cum se știe, trebuie să memoreze un număr foarte mare de articole, de legi, de dispoziții, de coduri și așa mai departe. Eu cred că acest lucru este foarte greșit. Singurul avantaj al acestui sistem este însă următorul: dacă lucrurile merg pe memorare, atunci examinatorul nu are nicio răspundere și este scutit de contestare.

Toată lumea se plânge că se vorbește prost românește. Păi de ce se vorbește prost românește? Pentru că oamenii fac greșeli pe care nu le corectează nimeni. Așa se învață.

Când învățăm fiecare limba maternă, cum o învățăm? Ne luăm după cei care vorbesc și când o spunem bine atunci ceilalți ne aprobă și apoi ne corectează până când modul nostru de a ne exprima se armonizează cu al lor. Același lucru trebuie să fie făcut și în școală, dar lucrul acesta cere motivație. Nu poate să fie făcut de niște oameni prost plătiți, care nu se bucură de considerație socială și care din cauza asta câștigă o mentalitate de funcționari.

Pe vremuri erau foarte puține licee. Eu am început liceul în 1943, locuind la țară lângă Arad, pe vremea aceea, la liceul Moise Nicoară din Arad. Pe vremea aceea, acest liceu era singurul care dădea bacalaureatul. Deci, într-un județ mare și bogat față de alte județe ale României, Arad, exista un sigur liceu. Acela dădea bacalaureat. Mai exista un liceu comercial și unul industrial, dar astea erau pentru meserii. La examenul de admitere erau nu știu câți pe un loc și copiii de la țară aveau șanse foarte mici, pentru că școlile erau mai slabe, față de cele numite primare pe vremea aia, adică cele de la oraș. Dar ceea ce era mai remarcabil, am mai povestit lucrul acesta, era că era un curs inferior.

În sistemul acesta e foarte greu să îi faci pe oameni să lucreze serios. De ce? În loc ca elevii și studenții să fie supuși unor exigențe minime pe care trebuie să le satisfacă oricum pentru a fi promovați, tot așa cum ar fi un barem sportiv minim sau la un instrument muzical, posibilitatea de a descifra o partitură sau de a cânta după o partitură o bucată foarte simplă, un anumit standard. Acest sistem lipsește pentru că liceele au nevoie de elevi și universitățile de studenți. Încă, în licee mai merge, în liceele mai centrale unde pot să aleagă.

Dar, universitățile, de pildă, îndeosebi în anumite domenii, de pildă în domeniul umanist, dar și la matematică și fizică, din păcate, au nevoie de studenți pentru că altfel trebuie să închidă, profesorii nu mai au ce să facă. Se bat pentru studenți pentru că sunt multe. Și cum concurează pentru studenți? Păi, coborând tot mai mult exigențele. Care-i cea mai atrăgătoare? Cea care dă o diplomă mai ușor. Și-atunci, dacă e concurența asta, cum să obții performanță? Asta e marea dificultate. Oricine e sincer, lucrează în învățământ astăzi și e sincer, va recunoaște că în univeristăți asta e problema numărul unu.

Nu neg niciun moment că există un număr de studenți care sunt pasionați, motivați, fac carte serioasă. Dar, pentru că avem foarte multe universități și foarte multe locuri și școala este cum este, există un număr copleșitor de alții care nici nu pot, nici nu vor. Dacă noi am avea oameni mult mai capabili în meserii practice, am sta mult mai bine. Avem foarte mulți absolvenți de universitate care nu au totuși aptitudini pentru activități din astea și al căror randament este foarte scăzut. Toate lucrurile se leagă.

Cum vedeți acest scandal la nivel înalt referitor la plagiat?

Eu cred că boala este foarte larg răspândită. Dați-mi voie să fac o analogie. Se spune că după ’90 corupția a luat proporții în România. De ce a luat proporții corupția în România? Pentru că administrația, poliția și justiția nu și-au făcut treaba. Fie că au închis ochii, fie că au colaborat direct cu cei corupți, din cauza aceasta. În cazul plagiatului este valabilă aceeași judecată. Cu alte cuvinte, în primul rând trebuie să-I testezi bine pe cei care sunt aleși: studenți, masteranzi, doctoranzi. Dacă accepți din capul locului doctoranzi, numai pentru că ai nevoie de doctoranzi mai mulți, o mulțime de oameni despre care știi că nu au capacitatea să facă asta. Atunci, din capul locului te-ai angajat pe linia asta. Spui A, trebuie să spui și B. Ai zeci și zeci de doctoranzi de nivelul acesta, acum ce ar trebui să faci? Să nu termine. Asta nu se poate. Deci, aici este punctul.

Pe de altă parte, există niște oameni care pur și simplu nu ar fi trebuit să fie acceptați în sistemele acestea care dau titluri, dacă cei în cauză, care i-au acceptat, și-ar fi făcut datoria. Cu alte cuvine, nu este posibil ca în câțiva ani de zile să faci două masterate și un doctorat și în același timp să lucrezi undeva. Eu cred că dacă e vorba de o serie de persoane, cei care fac investigații, și știu că sunt ziariste și ziariști care fac investigații de felul acesta, ar putea să documenteze lucrul acesta.

Adică, cutare persoană în cinci, șase ani de zile a făcut două masterate și un doctorat. Eu cred că asta nu este la îndemâna chiar a unor oameni cu înzestrări absolut excepționale, dacă sunt făcute cu anumite exigențe.

Dar, cine e de vină? După părerea mea, sistemul de finanțare pe student sau pe doctorand, asta duce la această goană, în care fiecare încearcă să atragă oameni și acceptă oameni necalificați și nu are exigențe față de ei. Deci, alternativa este totuși mai puțini și, după părerea mea, sunt cu totul de acord cu ceea ce a spus recent rectorul de la Cluj, domnul Ioan Aurel Pop, nu ar fi trebuit să se dea dreptul la doctorat la tot felul de universități particulare sau din provincie și așa mai departe.

Normal ar fi așa: sunt anumite universități care dau o diplomă de gradul I; sunt anumite universități care dau o diplomă, să zicem de masterate. Doctorate ar trebui să se facă, nu neapărat în toate domeniile și la toate universitățile, ci acolo unde există un număr de oameni care au anumite performanțe, care au publicații și așa mai departe, care au o anumită consacrare profesională, un anumit standard profesional.

Ceea ce s-a întâmplat la noi, și asta este într-adevăr o consecință deplorabilă, este că oricine poate face orice. Cu alte cuvinte, nimeni nu zice „Mă mulțumesc cu atât, nu e de mine doctoratul, nu e de mine să devin cadru universitar”. Nu, la noi nu e așa.

Unora li se pare că pot să ajungă și la Academia Română, nu au nicio problemă cu privire la chestiunea asta, pentru că se bazează pe experiența și pe cunoașterea faptului că mulți oameni de felul acesta care au avut tupeu și o lipsă totală de scrupule au reușit.

Deci, cine e de vină? Eu o spun din nou, sistemul general și comportarea elitei universitare. Sistemul acesta cu universități foarte multe a dus la erodarea completă a standardelor. Adică, toată lumea se bate pentru studenți, pentru doctoranzi, scăzând nivelul. Iar pe de altă parte, mulți dintre cei care știu prea bine care sunt pretențiile rezonabile dintr-un motiv sau altul au abdicat și această abdicare ne-a costat.

Deci, eu cred că cei care sunt acuzați astăzi de plagiat și sunt unele persoane cu funcții publice sau poziție publică foarte importantă, despre care se discută tot timpul, în felul lor au motive să fie nemulțumiți. Știți de ce? Pentru că sunt o mulțime care au plagiat și de care nu se ocupă nimeni. Și aceia au plagiat. Ar trebui o muncă imensă.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...